Suntem egoişti!

Nu mai suntem atenţi la ce facem şi la ce rostim. Cuvintele au devenit valuri de ceaţă care pier o dată cu noaptea. Ne comportăm precum roboţii, acele mecanisme prost create. Pentru noi, nu finalitatea actelor e importantă şi necesară, ci momentul prezent, care nu oferă decât o imagine iluzorie a "ceva" ce într-un final se dovedeşte a fi un lucru egoist, un păcat de care nu ne mai putem lepăda.
Cuvintele dau năvală precum cascadele de munte. Sunt reci şi tăioase. Lasă un gust, un iz şi-o amintire care îngheaţă orice zâmbet şi privire...egoism...
Azi, cuvintele nu mai au acea sevă mieroasă, acel gust de dulce surâs al unei copile pure şi lipsită de orice gri. Azi au adevenit apăsătoare şi tendenţioase... credem că ne-am maturizat. Complicăm lucrurile fără să ne dăm seama şi tot ce reuşim să facem e să îngreunăm propria ascensiune în rândul "celor mari".
În zadar ne străduim să exprimăm idei şi sentimente care...pentru majoritate nu sunt decât banalităţi. Nu avem timp să regretăm şi totuşi o facem. Nu avem timp să privim înapoi şi totuşi trăim în trecut, ne hrănim cu amintiri şi ecouri... ne pătăm sufletul şi îmbătrânim...
Suntem mici printre cei care se cred mari...suntem slabi printre cei care se văd puternici! Suntem doar o mână de nisip presărat cu grijă pe scena vieţii...

*Fotografie realizată de Dee.