4 septembrie 2009

Suflet apus


Mă strecor printre crăpăturile unui zâmbet fad şi secat de dorinţa de a-şi deschide fereastra pentru a se alinta în lumina ultimelor raze ale soarelui obosit de atâta vară. M-am agăţat strâns de buzele încleştate şi-am încercat să-mi croiesc drum pe un făgaş, numit speranţă... dar în zadar încerc căci orice pas înainte mă îndrumă spre eşec. Alunec şi cad în gol... căci obrazul mi-e deja brăzdat de toamnă. Şi plouă...plouă...plouă!

Nu mai pot vedea...căci ochii-mi sunt acum nisip mişcător în care mă înec, geană cu geană...

De azi n-am sa mai pot privi cerul. Umăr la umăr, cu albul din ochi aţintit spre acelaşi orizont mort... vântul ne va presara trupurile. Fiori şi dorinţă... dar nu vom afla niciodată că fiecare dintre noi este răspunsul întrebării celuilalt. Nu vom afla că braţele noastre au stat atât de aproape şi că pământul în care ne-am odihnit trupurile a fost pentru o clipă ocupat de amândoi. Acum suntem orbi şi-am amuţit de-atâta strigăt. Azi suntem slabi...
Nici soarele nu ne iubeşte... şi nici întunericului nu-i mai place să se joace cu noi. Nu ne mai vor... Azi am fost doi... şi-am simţit cum ne-am săpat mormântul...

Am apus...


6 comentarii:

Vera spunea...

Mai bine c-a stat acum neclintit decat mai incolo sa te-mpresoare cu neglijenta. Totul se petrece cu-n scop ascuns...NIMIC nu e intamplator!

Sol-Ray spunea...

Superb scris... de fiecare data cand citesc postarile tale raman fara cuvinte.

Andrei spunea...

"Totul se petrece cu-n scop ascuns...NIMIC nu e intamplator!"

esti convinsa ?

Amrita spunea...

Clipele de Azi iti dau curajul si taria de maine.
Lumina nu poate fara Intuneric si nici el fara lumina, numai el stie de ce...
:) imbratisari!

Alice spunea...

Trist, insa se pare ca de cele mai multe ori, finalul stabileste culoarea amintirilor ...

H e r a. spunea...

Genial tot.