Iluzii

Decor emoţional: fericirea îmi mângâie cald, ceafa.

Ieri am privit cerul.
Umăr la umăr, cu ochii aţintiţi spre-acelaşi punct,
vântul ne presăra trupurile:
fiori şi dorinţă.

Soarele-a zâmbit în umbră,
marea s-a ascuns în noi...
iar norii roşi de vară,
s-au pierdut în timp...
nevrînd să vadă parcă,
jocul dragostei...în doi.

Nu sunt orb!

M-am scuturat de vise,
m-am lepădat de soare...
Am adunat toţi norii
S-audă chiar şi zeii,
amara mea strigare!
Tăcut mi-am închis ochii,
Şi-am rupt din mine viaţa.
Timid se nasc fiorii,
Că-n suflet e doar gheaţa.

Acum nu văd nimic,
m-am transformat în umbră.
Plutesc în gol şi caut...
ecoul fără urmă!
Şi-am strigat furtuna,
Cu-al ei glas, să-mi spună...
Că nu sunt orb, că nu-s nebună,
Că nu visez şi nu-s nici umbră!



rammstein-nebel

Tu poţi...

Tu poţi să vezi în mine
Cuvinte ce n-au glas,
Tu ştii să-mi numeri paşii
Când urma-i tot ce-a mai ramas.

De sufletu-mi e plin de spaimă
Şi ochii-ntunecaţi de gol,
Tu ştii să-mi ocroteşti în taină,
Gândurile ce n-au somn.

Ascuns,
eu pot să văd în tine,
un „eu”, abia născut...
Tu poţi şi vrei să vezi în mine...
Un suflet, nu un om pierdut.

Tu poţi...



Groove Armada - My Friend

Vis pierdut

Te-am aşteptat în vis...
Mă dezbrăcai de ploaie,
mă înveleai în fum...
mă dezgoleai de simţuri,
mă presărai cu scrum.

Şi te-am găsit visând...
Acoperit cu praf şi sărutat de vânt,
Dezvelit de mine, cu gându-n gând...
Ţi-am desenat conturul şi ţi-am rostit uşor:
„Spală-mi sufletul...acoperă-l cu dor!
Din seara asta...jur... nu-mi pasă c-am să mor!”

Şi-a fost un vis.
Visam...visând...o mare,
cu ape tulburi, sufocaţi de fum...
Dar ne-am trezit... pierduţi pe drum,
eram orbi... vedeam doar sare.

Suspin nisip

1, 2, 3...20, 21, 22... 45, 46, 47... respir şi număr paşii care-au mai rămas până când umerii noştri nu vor mai avea acelaşi ax. Suspin. Aştept într-o gară uitată de lume şi timp , sub un nor greu de amintiri fără contur. Vântul se ceartă cu părul meu iar eu mă lupt cu soarele căci nu mă lasă... să te privesc, dar bine face.
El ştie că tu nu eşti decât o himeră. Dacă privirile noastre s-ar întâlni m-aş rătăci din nou în intunericul pe care îl emani. Suspin. Te-ai întors la mine fără să mă întrebi măcar dacă îmi doresc să revăd trecutul, dar aşa cum ai venit, aşa ai şi plecat...lăsându-mi doar gustul amăgirii că ar putea exista din nou "noi". Te văd cum dispari pe drumul fără margini pe care trec zilnic mii de suflete...
Aud şuierat de tren...şi suspin...
Acum, gândurile îmi aleargă prin labirintul inimii crude.
Lacrimile-mi s-au transformat în mlaştina din care sentimentele nu mai pot scăpa.
Zadarnic se chinuie să scoată la iveală palmele zdrobite din haosul evadării.
S-au înecat în dorinţe deşarte, speranţele au apus odată cu soarele sub norii grei de plumb.
şi noaptea se lasă peste timp... şi timpul se lasă peste noi...
Suspin... singurătatea ne-a părăsit, dar eu râd cu lacrimi prin ochii trişti.
Mâine am să mă întorc la locul unde...sufletele îşi agaţă de trup amintirile cu iz de alge...Mâine am să mă întorc la locul unde încă mai există "noi"...
Mâine am să redevin...fata nisipurilor... Suspin...

Alergam printre pronume

Cerc vicios. Tu o cauţi pe Ea, dar Ea, nemulţumită din fire, visează la El. Eu te caut pe tine, dar Tu nu mă vezi, căci buzele şi sufletul tău stau împotriva mea.
Alergăm în visare şi ne căutăm sufletul "acela" pereche în umbre total nepotrivite. Avem senzaţia că potrivirea matematică e cea perfectă, dar nu există perfecţiune, cum şi calculele matematice...de cele mai multe ori au rezultate eronate.
NOI nici măcar nu există...în esenţă e doar un pronume... cu care ne tot batem capul. E stupid să observi şi să simţi continuu că întreaga existenţă se rezumă la pronume care nici măcar nu te includ şi pe tine. EI, VOI, TU, EL , EA... dar unde am ramas EU?
"Eu" e doar un spaţiu infinit şi vid fără vreo fereastră prin care ar putea scăpa...din propriul Univers. Acum EU este singur, se macină... nici măcar propria-i persoană nu îl mai însoţeşte. Umblă haotic ca un spirit desprins de trup, precum un vis... rupt dintr-o realitate efemeră.
EU s-a stins. Fără vlagă, fără gânduri se scufundă precum o epavă pe o imensă mare învolburată.
EU se transformă. Devine Nimeni...iar Nimeni continuă sa devină... din ce în ce mai fad.
Trec ani, apar alte EUri...la fel de pierdute...apar zgomote şi sentimente care îl trezesc pe adevăratul EU din somnul nefiinţei...dar e obosit!
EU nu a ramas decât o ruină intr-un lan părăsit...acoperit cu spini...
Te strig... sunt aici! EU sunt TU...iar TU eşti Eu...dar e atât de mult timp între NOI...
Ce rămâne de făcut? ... Singura soluţie este să ne murdărim sufletul cu EL şi EA, cu VOI si ELE... până când NOI... se va hotărî să se nască!