12 septembrie 2010

Reţetă pentru starea de bine



Dacă aveţi poftă să vă răsfăţaţi cu un desert special, dar nu prea aveţi bani de aruncat pe fereastră...cea mai ieftină şi inteligentă alegere...e starea de bine. Ce are atât de special? Gustul ... chiar durează!

Reţetă:
Se ia una bucată seară fără niciun plan, împănată cu gânduri şi dor nebun. De asemenea, se iau câteva bucăţele de prieteni, se scutură bine de plictiseală după care se pudrează cu chef de povestit.Pentru ca decorul să fie complet, se ia un loc neutru presărat pe ici pe colo cu străini , o masă goală, câteva scaune, o scrumieră şi un număr x de beri. Şi aşteptăm...aşteptăm...aşteptăm!
Orele se scurg, paharele şi sticlele se golesc...scrumiera e plină de scrum iar încăperea e din ce în ce mai sufocată de fum şi zgomot...dar e bine!
Când toate vocile, privirile şi poveştile se omogenizează bine şi toate gândurile triste se evaporă, se bagă totul în cuptor şi se aşteaptă circa 2 3 ore...şi din nou...aşteptăm!
E o reţetă care necesită destul de mult timp, atenţie şi multă comunicare, însă rezultatul e minunat de gustos!
După ce s-au rumenit bine, poţi savura din plin chiar şi a doua zi... starea de bine!
Sfat: A se consuma de preferat seara cu multă bere!
Poftă bună!

8 august 2010

Anormal de normal

Aceleași fețe. Pe unele dintre ele ai avut ocazia sa le vezi atât de proaspete, mirosind parcă a somn dar copleșite, îmbâcsite de toropeala zilei. Toți tac. Tăcerea parcă vorbește. Se rostesc în limbi diferite felurite povești împletite din gânduri, care mai de care.

 Nu se disting în cuvinte.
Parcă nici nu respiră. Privesc în gol, unii spre ceilalți. Ai vrea să le zâmbești ori să te încrunți. Ești nedumerit.
Nu te privește nimeni. Cu ochii ațintiți spre nicăieri, privesc prin tine.
E atât de sufocant spațiul ăsta gol.


..........................................................................................


2 mai 2010

Refugiu alb




Pereţii camerei suspină a singurătate.

Îmbrăcaţi în alb, pătaţi cu fum, şoptesc  poveşti de mult uitate.  

Şi mă transform.

Am să fiu cearşaful în care îţi odihneşti oasele, seară de seară.

E locul în care devii tu, fără măşti sau gesturi false.

Aici, timpul e uitat pe noptieră, iar cuvintele sunt lăsate departe. E locul de care ţi-e cel mai dor, locul în care nu există rutină.

Ai putea să-mi dai orice formă. Obligă-mă să fiu aşa cum îţi doreşti, căci n-am cum să mă opun. Din noaptea asta am să fiu cearşaful de pe patul tău.

  








1 mai 2010

Ficţiune


Litere ce se joacă haotic pe un ecran prăfuit. Degete împiedicate într-o emoţie stupidă. Sentimente trezite dintr-o conexiune cu probleme. Doi străini ce-şi vorbesc fără cuvinte. Şi doar o umbră care vine şi pleacă.

Jurnalul unei umbre
sau
O fată simplă

8.00 am: În grabă, iau cana de cafea şi deschid larg geamul. E încă linişte şi aştept. Închid ochii şi respir ultimele secunde din amorţeala oraşului. Azi, soarele e leneş. Aştept să aprinzi becul şi să te surprind fumând. În surdină te aud tuşind. Sorb neatentă din cafea şi îmi spun îngrijorată: astăzi e mai rau decât ieri.
8.45 am : Am ajuns înaintea ta la metrou. Aştept. Te zăresc, dar eşti departe. Îti ocupi un loc retras şi începi să jonglezi printre degete o chestie mică din metal. E talismanul lui, mă gândesc, iar tu priveşti dezgustat la 3 baieţi.

9.10 am: De data asta mi-am făcut curaj să cobor odată cu tine. Umăr la umăr, tu mă ignori. Eu zâmbesc. Mă imaginez cum te prind de mână şi fără să ne rostim cuvinte, plutim prin mulţimea grăbită. Ai dispărut. De la distanţă te aud tuşind şi te observ scuipând. Îmi spun : astăzi e mai rău decât ieri.

6.10 pm: Uit pentru câteva minute că trăiesc singură. Mă comport ca o soţie. Pregătesc masa. Două tacâmuri. Dau drumul la muzică. Mă dau cu ruj şi zambesc în timp ce privesc pe fereastă. Încă n-ai ajuns. Şi-aştept. Aştept.

8.00 pm : De 120 de minute aştept. Strâng tot, îmi iau paltonul pe mine şi plec. Las uşa deschisă.

8.30 pm: Intru în barul unde te-am văzut prima dată. Ştiam că acolo am să te găsesc mereu. Bei singur şi fumezi. Tuşeşti şi îmi spun : astăzi e mai rău decât ieri! Îmi comand o cafea şi mă aşez lângă tine. Mă priveşti neinteresat. Îţi spun că ar trebui să te laşi de fumat. Azi ai tuşit mai rău decât ieri. Îmi zâmbeşti.

11.38 pm : Umăr la umăr hoinărim pe străzile adormite. Miroase a flori de tei. Cu mâinile în buzunar îmi spui că vrei să vezi marea, iar eu, mângâindu-ţi faţa îţi şoptesc că marea e în noi. E linişte.

Te privesc din nou şi fără cuvinte fără gesturi îţi mulţumesc că mi-ai umplut singurătatea. Ai dispărut. N-a fost... decât un vis. Şi te aud din nou tuşind... azi, mai rău decât ieri!