Iluzii

Decor emoţional: fericirea îmi mângâie cald, ceafa.

Ieri am privit cerul.
Umăr la umăr, cu ochii aţintiţi spre-acelaşi punct,
vântul ne presăra trupurile:
fiori şi dorinţă.

Soarele-a zâmbit în umbră,
marea s-a ascuns în noi...
iar norii roşi de vară,
s-au pierdut în timp...
nevrînd să vadă parcă,
jocul dragostei...în doi.

Din doi în doi

Mă îndrept spre tine
cu paşi repezi... înapoi.

Din doi în doi...
Viaţa îmi schiţează valuri.
Soarele, obosit de timp
mă aruncă în braţele trecutului.

Şi număr haotic secundele
Din doi... în doi.

Ce-aş fi fost dacă...

Răscolind printre miile de bloguri am dat de o chestie destul de banală la prima vedere, dar interesantă în esenţă: " Ce-aş fi fost dacă...". Ţin să precizez că ideea am găsit-o pe blogul Alinei
Am luat o pauză cu gândurile... am nevoie de timp, timp pentru mine!

Dacă eram o lună din calendar, aş fi fost... aprilie
Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost… marţi.
Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost… noapte.
Dacă eram un animal marin, aş fi fost…balenă.
Dacă eram o direcţie, aş fi fost…înainte .
Dacă eram o virtute, aş fi fost... sinceritate .
Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost… Ioana d' Arc.
Dacă eram o planeta, aş fi fost…Marte.
Dacă eram un lichid, aş fi fost… vodka.
Dacă eram o piatră, aş fi fost… ametist.
Dacă eram o pasăre, aş fi fost… corb.
Dacă eram o plantă, aş fi fost… iris.
Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost… înnorată.
Dacă eram o emoţie, aş fi fost… tentaţia.
Dacă eram un sunet, aş fi fost… sunetul valurilor.
Dacă eram un element, aş fi fost…foc.
Dacă eram un cântec, aş fi fost… Allanis Morissette- Bitch.
Dacă eram un film, aş fi fost…Cold Mountain.
Dacă eram o carte, aş fi fost… Femeia nisipurilor - Kobe Abe
Dacă eram un personaj, aş fi fost… Anna Karenina
Dacă eram un oraş, aş fi fost… Maroc.
Dacă eram un gust, aş fi fost… iute.
Dacă eram o culoare, aş fi fost…roşu.
Dacă eram un cuvânt, aş fi fost…singurătate.
Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost…buzele.
Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost… tristeţe.
Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi fost…Horton.
Dacă eram o formă, aş fi fost… un triunghi.
Dacă eram un numar aş fi fost…19
Dacă eram un mijloc de transport, aş fi fost… vapor.
Dacă eram un articol vestimentar, aş fi fost… cămaşă.

De vorbă cu mine.

M-am regăsit din nou, într-o gară. Aştept.
Doar vântul şi câteva gunoaie rătăcite de-a lungul peronului murdar dau contur decorului ăsta, desprins parcă dintr-o dramă poloneză.
Trenul refuză să mai apară... dar încă nu mi-am pierdut răbdarea.
Nu ştiu încotro merg, ştiu doar că vreau să evadez din liniştea asta surdă. Mă întreb cât drum mi-a mai rămas până când voi putea scăpa din locul ăsta morbid.
Nu mai vreau gări goale, cu himere şi umbre de siluete, pe care doar mintea mea le conturează, ci una animată de chipuri... care nu se sfiesc să mă privească... zâmbitor.

Respir toamna prin toţi porii. Expir otravă căci simt cum fiecare adiere de gând bun... mă repugnă...
Simt cum îmi duc existenţa sub un glob imens din care nu mai pot ieşi. Orice gest, orice mişcare aş face nu e decât o altă pagină pe care o răsfoiesc fără să-i mai citesc conţinutul.

"Să evadez.... libertate... să simt cum vântul îmi numără haotic şuviţă cu şuviţă".
Sunt lucruri pe care nu mulţi le înţeleg, dar nu mai am nicio aşteptare, nicio dorinţă şi nici măcar vreun gând care să mă facă să-mi doresc să fiu înţeleasă.
Nu vreau decât să-mi trăiesc visul, exact aşa cum este el, fără detalii inutile. Fără jocuri, fără reţineri sau obstacole.

"Mai e puţin...", îmi şoptesc miile de gânduri care nu-mi dau pace noapte de noapte.
Am adunat toate energiile negative şi le-am răsfrânt asupra mea de parcă am uitat că numai eu mă pot ajuta să scap întreagă din toată mizeria asta.
Acum nu-mi mai doresc decât să-mi pot ucide gândurile.

Vreau să uit tot ce-am pătimit. Aş vrea să uit pentru o clipă că exist... şi totodată, ai să-mi spui că e o redundanţă... dar aş vrea să uit ... că vreau să uit!

Suflet apus

Mă strecor printre crăpăturile unui zâmbet fad şi secat de dorinţa de a-şi deschide fereastra pentru a se alinta în lumina ultimelor raze ale soarelui obosit de atâta vară. M-am agăţat strâns de buzele încleştate şi-am încercat să-mi croiesc drum pe un făgaş, numit speranţă... dar în zadar încerc căci orice pas înainte mă îndrumă spre eşec. Alunec şi cad în gol... căci obrazul mi-e deja brăzdat de toamnă. Şi plouă...plouă...plouă!

Nu mai pot vedea...căci ochii-mi sunt acum nisip mişcător în care mă înec, geană cu geană...

De azi n-am sa mai pot privi cerul. Umăr la umăr, cu albul din ochi aţintit spre acelaşi orizont mort... vântul ne va presara trupurile. Fiori şi dorinţă... dar nu vom afla niciodată că fiecare dintre noi este răspunsul întrebării celuilalt. Nu vom afla că braţele noastre au stat atât de aproape şi că pământul în care ne-am odihnit trupurile a fost pentru o clipă ocupat de amândoi. Acum suntem orbi şi-am amuţit de-atâta strigăt. Azi suntem slabi...
Nici soarele nu ne iubeşte... şi nici întunericului nu-i mai place să se joace cu noi. Nu ne mai vor... Azi am fost doi... şi-am simţit cum ne-am săpat mormântul...

Am apus...

Te-am aşteptat...

Am grăbit mersul prin fum de dor. Adulmec paşii trecutului şi mă văd cum pier din nou. Mă topesc printre rânduri, unde cuvintele mor... consoană cu consoană. Gândurile-mi zboară şi plutesc în gol.


Aştept ultimul val din vara asta pierdută printre frunzele deja uscate şi reci ale toamnei indiferente. Te aştept pe tine, ultimul meu gând senin din anotimpul dorinţelor deşarte. Te chem... Vino să-mi zâmbeşti, căci singurătatea mă-nfioară şi simt cum mă sufoc. Fără tine ultimul strop de aer s-a risipit în razele fade ale lunii. Unde eşti?
Sufletu-mi zbiară dorul ars în aşteptare... gâtu-mi e amorţit de atât privit în gol, printre sutele de trecători care mă urmăresc acuzator. Tresar. În umbra deasă a nopţii văd siluete... şi apari, dar nu eşti tu... sunt doar lacrimi şi frig, mult prea mult frig.
Acum e linişte. Doar jocul apei sparge vidul în care m-am scufundat... şi tu nu apari. Am uitat să-ţi creionez chipul în tabloul acesta trist în care mă regăsesc doar pe mine... aşteptând. M-am resemnat, căci altceva nu mi-a mai rămas de făcut. Îmi aprind o ţigară şi tac.
Mi-am plecat privirea... şi-mi doresc să uit că te aştept... dar tu nu apari... căci vara a murit!

Jurnal de sentimente

Apele sunt tulburi şi nisipul e rece. Repet la infinit un refren mut. Fără glas, cu ochii minţii, creionez în gol tablouri ce se sfârşesc tragic. Şi suntem doar noi doi... trecători prin cascade de foc.
M-am ascuns în umbra ta, de braţele reci ce mă vor acolo... în mijlocul furtunii. Am adormit, ghemuită în al tău pântec cald şi moale. Nici teama de ei... şi nici spaima de mine nu mă mai opreşte să visez... şi închid ochii.

Am simţit că mă nasc şi-am strâns cu dinţii de tine! Nici tu nu m-ai vrut... şi acum rătăcesc din nou pe drumuri încâlcite ce nu duc nicăieri. Ţi-am pierdut mirosul, nu-ţi mai simt urma, aud doar o voce de copil, un râs inocent ce mă face să plâng...

Îmi frământ sufletul cu palmele pline de nisip... copilăria e prea departe... e timpul să nu mă mai prefac! În fum şi mult scrum mi-am ascuns dorinţele, dar bate vântul. S-au risipit!
Eu fără mine... dar poate aşa e scris...
Cine oare şi-ar dori să se aşeze lângă un mort viu, lipsit de culoare...?