8 august 2010

Anormal de normal

Aceleași fețe. Pe unele dintre ele ai avut ocazia sa le vezi atât de proaspete, mirosind parcă a somn dar copleșite, îmbâcsite de toropeala zilei. Toți tac. Tăcerea parcă vorbește. Se rostesc în limbi diferite felurite povești împletite din gânduri, care mai de care.

 Nu se disting în cuvinte.
Parcă nici nu respiră. Privesc în gol, unii spre ceilalți. Ai vrea să le zâmbești ori să te încrunți. Ești nedumerit.
Nu te privește nimeni. Cu ochii ațintiți spre nicăieri, privesc prin tine.
E atât de sufocant spațiul ăsta gol.


..........................................................................................