8 ianuarie 2009

Si tu taci...

Te-am reintalnit cand ma asteptam mai putin. M-am gandit initial ca soarta imi face o gluma. M-am apropiat de tine ca de orice alt trecator, fara sa-ti spun un cuvant. Eu zambeam. Tu... nu-mi mai amintesc sa fi schitat vreun gest sau vreo grimasa pe fata ta ...nu demult luminata si senina. Ma priveai de parca ti-ai fi dorit sa-mi pui un numar infinit de intrebari, iar eu am continuat sa zambesc. Ma simteam ca o lunatica. Probabil te gandeai ca sunt fericita ca te reintalnesc...dar nu am vrut sa te dezamagesc, spunandu-ti ca de fapt, TU nu-mi mai provoci demult...o stare de exaltare. Ma deprimi! Imaginea ta ma intristeaza, ma intuneca si nu ma lasa sa ma bucur de nimic. Cu tine in minte, nu am libertate, nu am aer...nu am nimic. Si am preferat sa tac si sa continui sa zambesc. Am ales sa merg mai departe. Am trecut pe langa tine, ne-am atins usor umerii... te-ai uitat la mine speriat...dar ai tacut! M-am impiedicat, caci imi este peste puteri sa ma prefac ca nu te cunosc si ca prezenta ta in sufletul meu este pura imaginatie... ai tacut.
Am inchis ochii, am vrut sa ma intorc sa-ti spun cat de dor mi-a fost, dar mi-am promis...ti-am promis, fara sa-ti fi rostit macar un cuvant...ca o sa merg mai departe si ca o sa te las in urma, caci tu nu esti decat... trecutul meu...care tace!