25 iunie 2009

La umbra unui gând



Decor: Două degete tremurânde, încleştate-ntr-o ţigară umedă, fumegând...în gol


Iubirea noastră e asemeni unei peşteri în care nu se ascund decât rămăşiţele unor zile care nici măcar n-au îndrăznit să existe. Iluzii.
De prea mult întuneric simt că mă descompun bucată cu bucată, simţ cu simţ. Cad.
Doar mirosul puternic de fum mă ţine trează. Tremurând, am ridicat mâna dreaptă şi-am început să-ţi mâzgălesc în gol, chipul. Mi-am apropiat buzele dar ai dispărut şi tu şi fumul...şi n-a rămas decât golul şi frigul din mine. Ca să nu te pierd ţi-am adunat mirosul în palme şi l-am presărat peste trup, peste suflet... ca să-mi fi mereu aproape. Şi m-am ascuns în şoaptele unei nopţi lungi. Visez.
Aud valuri cum se sparg nervos de pereţii peşterii, aud ecoul pescăruşilor, le simt zborul haotic...respir şi simt cum faţa-mi e îmbrăţişată de-un văl răcoros cu miros de alge...briza...Mi-e dor de mare!
Doar ea ştie cum sunt...atunci când încetez să mai fiu! Doar ea ştie să-mi potolească valurile şi să mă salveze când am obosit să mai înot. Doar ea ştie să mă învelească dimineaţa în nisipul fin din care nu vreau să mă mai desprind. Doar marea ştie să-mi încălzească sufletul... cu soare. Am devenit la rându-mi o mare...sufletul e peştera în care n-a rămas decât scrumul dorinţelor mele... şi simt că m-am rătăcit în ochiuri adânci, din care nu mă mai pot salva. Dar nu mi-e teamă... e o amăgire care-mi dezmorţeşte simţurile.
O privesc... mă priveşte...ne-am unit într-un sărut sărat... mi-e dor de tine.


2 comentarii:

Kalistutza spunea...

Si mie mi-e dor de mare. Atat de dor...Doar marea ma-ntregeste!

王红 spunea...

Thank you for sharing, so lucky to read your post, i will read your post time to time,thank you!If you like Tods Shoes you can come here have a look.include Tods Men Shoes,Tods Women Shoes.